Se la lejos.. pero no tanto!

Flickr

This is a test post from , a fancy photo sharing thing.

nu noapte buna!

Sunt tot mai aproape de moarte. O moarte a simturilor, a tuturor cuvintelor lansate in exteriorul meu.. O moarte a gesturilor, a lacrimilor, a singuratatii, a iubirii, a dragostei, a familiei, a caselor, a ierbii, a plajelor, a poeziei, a fotografiei, a esarfelor; o moarte fara importanta! Am cerut prea mult in viata. Ce am primit? Simt.. finalul acestei calatorii printre simturi. Recunosc, nu mai vreau.. Simt o ura enorma pentru mine, pentru fiecare moment in care m-am distrus singur, pentru? Pentru cateva imbratisari si momente.. Sunt sigur ca nu am stiut sa cer celorlalti afectiunea, dragostea, cuvintele aducatoare de pace.. Sunt sigur!.. Dar ma simt deja gol si secatuit. Trag catre umbre. Imi pare liniste si tot ceea ce mi-am dorit. Inteleg, in moarte e vid. Si? Aici am avut parte de cladiri reci, de obiecte aflate intr-o dragoste suprema..

Printre randuri, mai sus.. e cuvantul obiect. Cheia catre camera cu miros de prajituri, cozonaci, arome de vanilie, lamaie; cheia catre tine! Cine naiba esti? Unde, cand, la ce ora, in ce minut sa ma opresc acolo unde trebuie sa ne intalnim?

taina cuvintelor..

Cuvintele nu pot iubii! Nu pot face gesturi, nici imbraca haine.. Nu-ti pot spune te iubesc, nu te pot lua in brate cand esti jos, nu-ti vor spune noapte buna; si nu se pot intinde alaturi de tine in pat!

Cuvintele nu se rostesc singure. Au nevoie de buze..

umbra de peste umbre.. neterminat gand

As fi vrut sa fiu acolo, in umbra ta. - (fireste, cautand in Lumina cuvintelor vocile esarfa..) Fireste, in umbra ta! As vrea sa ma ia cineva acasa, sa-mi deschida fereastra de culoare a campului, usa nevazuta.. As vrea sa ma eliberez de suflet..

cuvantul suprem

In cautarea tacerii, vreau sa-mi pierd vocea, ca sa pot vorbi; vreau sa-mi astup urechile, ca sa pot auzi; vreau sa-mi acopar ochii, ca sa pot descoperi; vreau sa plang, ca sa pot simti...Intunericul nestiintei m-a orbit, caut nimicul.

27 iunie 2007

( gaby t.)

- suflet altfel decat mi-am imaginat. mult mai indepartat in galaxia cuvintelor.. mult mai aproape de campuri in care Lumina e vacuuma si simturile sunt roci.. -

un cuvant intr-o carte..

M-am jucat in cuvinte. Am vrut sa fac din obiecte tacute, fotografii care vorbesc! Din parintii pe care nu i-am avut, doua sunete care sa-mi acorde pace in suflet! Din mine, un cuvant. Credeam ca am sa stau apoi intr-o carte toata copilaria, adolescenta..

M-am jucat in cuvinte. In fiecare anotimp si noapte. In fiecare clipa in care lipsa cuiva necunoscut, ma chema. I-am scris, sa ma caute. Sa ma stie. Sa ma ia. Sa ma aiba. Sa ma resusciteze!.. Credeam ca sunt vesnic pana cand acei iubiti nemuritori m-au tradat, murind.

M-am jucat.. crezand ca ai sa vii.. De pe camp iau azi cuvintele.. le inec in praf, intr-o dragoste, le sufoc in cartea Copilariei, a Luminii si-a singuratatii!

- A cui?

viata face cadou obiecte

Am lasat intotdeauna peste mine ca umbra sa ma cuprinda. Umbra celor indragostiti, a acelora care intamplator au descoperit ca exist si care pret de cateva ore si-au unit suletul in visare cu mine. Am lasat intotdeauna pe altcineva sa ma mangaie, sa ma ia in brate sa ma acopere in singuratate folosind cuvinte..

Din ce in ce, devin martor al dragostei care se intampla prin noapte si pe care o ghicesti singur. Care sta pana tarziu pe plaja, pe banca.. care o au ei in ochi.. Din ce in ce stiu ceva, ca un cuvant suprem..

- voi incepe sa plec. deja sunt plecat demult. si sufletul asta inca mai crede, inca.. ca o culoare, se plange printre crengi de copaci, nimanui.

un gand confuz

Pentru fiecare gand venit in prezent din trecut.. Vroiam inainte de a ma apuca sa scriu sa inchid ochii si sa-mi amintesc un gand de acum ... de ani. Ma tot intreb care este cea mai veche amintire a mea, din toate cate imi amintesc?..

p.s.

- Inca caut in memorie, zi de zi.

Anthem

Anthem - Ayn Rand

cuvinte in furtuna

Duminica seara. Luna iunie, ziua 16, secolul 21, anul 2007 (dupa Hristos). Asa. - ca sa ramana vescnic (si vesnicia se masoara in elemente care tin de tehnica) aceasta dupa amiaza de vara.. Aceasta zi intunecata. Cu sticle si oameni. Cu mine. Simt o enorma furtuna ca-mi trece prin degete. Cuvinte care nu sunt sigur daca sunt cuvinte.. Miliarde de semne in jos peste ochi. Cei care citesc ceea ce scriu "ma lovesc" cu termeni complicati de reprodus. Sunt pesimist! Da! Da, doamnelor si domnilor. Sunt! Sunt.. si mai ce sunt? Promisiuni. Toti facem promisiuni. Sfaturi. Toti dam. Pana si eu uneori pe internet. In viata reala ma feresc. In viata reala nu vorbesc. Tac. Am invatat sa-mi las trupul liber.. Asadar, sa nu imi mai spuna nimeni cum sunt, ce sunt; sunt viata mea. Buna ori rea, sunt al meu. Am avut un trecut urat. Ce mai conteaza? Am un prezent in liniste. Conteaza? Daca conteaza pentru cineva, pentru? Ajuta? Aici nu fac poezie, nici nu scriu romane. Scriu despre locurile in care am fost, despre umbra canilor in reflectie pe un perete. Scriu despre cum respiram toti cei vii in 2007. Scriu aiurea. Cu underground in cuvinte si fraze. Nu vreau premiul Nobel (fireste, pentru literatura). Scriu ca sa ramana. Ceva din mine. Scriu ca sa nu fiu singur. Scriu, descoperind ca timpul ma lasa in pace cateva ore... Scriu. Atat. Si nu vreau pareri sarcastice, cinice. Nu. Nu vreau nimic. Nici macar sa fiu recunoscut ca jucator in acest joc de-al vietilor noastre. Si daca ma doare ceva, ma doare mult. Cateva simple lucruri ce le-am pierdut de-a lung timpului. Si daca spun ca ma doare, nu astept nici un Om imbracat in Isus, sa ma salveze. Eu nu am stiut sa sunt pesimist, pana cand nu mi-au spus-o oamenii. Si de atunci mi-e egal. Ca sunt cum sunt. Ma impac cu mine. Si urasc termenii optimist si reversul. Asa te catalogheaza lumea. Si culmea. Cei de care tu ai nevoie, din cauza acestui termen pleaca. Nu le plac pesimistii si invers. Tot ce m-ar putea salva (mi se intampla ceva) ar fi aparitia ei. Eu inca in naivitatea mea mai cred intr-o ea... Mi se intampla des sa ma gandesc la moarte. Ca la o liniste. Ca la o intalnire cu ea. Cu ce sunt de vina ca o relatie nu merge? Ca am crezut ca "ea" este in acel moment (e un exemplu) ceea ce am cautat! Cand, la scurt timp ne ranim reciproc.. ne abandonam in strada! Si-mi doresc mult sa vina. (nu are sa vina niciodata) - asta o stiu. Si cred in aceasta minciuna ca sa traiesc!

Well, nu am avut nimic de spus. Nimic. Nici titlul de sus nu are legatura cu acest text. Si nici acest text.. Uneori mi-e urat. Traiesc intr-o lume atletica. Toti alerga dupa bani. Toti alearga dupa mai mult. Ei bine. Eu.. pesimist, m-am oprit. Stau, uite asa: cu bratele in aer, cu ochii inchisi, cu zambetùl pictat pe obraji (ca sa nu dau impresia ca as fi mort) si astept. Astept lucruri simple intr-o viata de 2 zile. O femeie (daca nu m-am facut destul de inteles). Pe ea! Ea, care nu are sa vina niciodata. Nu are cum sa vina. Si in final.. sunt cuvinte in furtuna!

singuratate

Incerc doar fara ca cineva sa ma vada, sa imbratisez statuiile.

green line highway

calatorie in labirintul gandurilor

Cuvinte. De Vineri seara, dupa apus, cand odata cu lumea alerg catre plaja sa vedem artificiile din mare. Doar simple cuvinte imi trec prin minte. Despre obiecte si fotografii.

- Stii?... poate ca suntem o calatorie de sunete prin corp. Suntem un cuvant.. - ma gandeam. Insa nu. Faceam doar o calatorie in labirintul gandurilor; o plimbare de seara catre port cu toti acei oameni alaturi.

Vineri seara. Imi scapa ceva. Ma repet. Ma repet pe ecran apasand litere, cautand cuvantul potrivit despre astazi.

Fotografie. E cert ca aceasta fotografie nu e originalul. Dar astazi asa imi pare mai reala aceasta lume. Putin mai intunecata, mai indepartata. Nu stiu ce am. Defapt nu vreau sa stiu. Imi place sunetul gandurilor atunci cand se lovesc de peretii labirintului. - Imi placi Tu, cu toate ca nu ai nume, si nici o fotografie nu te-a cunoscut, iti voi spune atunci. Atunci, nimeni nu stie exact cand. Dar este Vineri seara si cuvintele se odihnesc sub pietre. E atat de cald uneori.. Atunci(?!..)

Atunci cand nu mai esti tu, cand simt ca te pierd cu toate ca nu te-am avut niciodata; iti strig de pe plaja cuvinte. Imi imaginez ca sunt intr-un labirint al cuvintelor si ca tu ai fii un fel de fiinta facuta "nu stiu cum", destin. Si astfel legi marea in departare cu restul apelor, cu mine.. Si mergem spre casa facand cate-o fotografie pietrelor, eliberand un nou cuvant.

umbra curentului

Sunt obosit. Mi se pare ca nu am sa gasesc niciodata intre atatea cabluri conectate in umbre, vocea ta care sa ma cheme prin cuvinte electrice.

Waiting For Lestat

puncte

- viata mea nu mai este carne si sange. a devenit o enumerare de esarfe ce calatoresc incontinuu printre aure stinse.

o parte din mine

Partea care a ramas fidela vietii! Aproape ca sufletul meu zace lipit de fereastra lumii in care existam.

Viata mea nu mai este carne si sange, a devenit o enumerare de esarfe ce calatoresc incontinuu printre aure stinse.-

uneori (neterminat)

Suntem cu totii posedati. Ne cauta in noapte venind dinspre Campuri, spirite. Cu cat te privesti in oglinda mai mult, cu atat el are sa puna stapanire pe voce. Intr-un final vocea se va cicatriza in gest, asa vom avea primele riduri..

Suntem cu totii spirite. Uneori suntem mai mult decat ne-am imaginat.

musafira

Stii…Inainte, pe vremuri… ningea cu coaste. Ningea pe dos si pe fata. Era peste tot…un alb uniform, in care pasii desenau oameni din scoarta de copac. (si totul mirosea a ceara). Stii…uneori spun tot. Cu gura inclestata. Cuvitele-pasari, legate la ochi si vantul care indeasa printre zabrelele coliviei nameti.

-Hai sa... Ningea geometric. In cercuri si triunghiuri. Uneori spiralat. Ningea de jos in sus (catre lumea de dincolo).

-Oare acolo sunt oameni? Dimineata plantam bulbi de omat, imbracata gros. Taiam pamantul in anotimpuri (in numele tau). Din scorburi ma urlau lupii si tineam degetele rasfirate, pe culori. Alb peste tot.

-Si-n rai?

(Musafira)

farsa

Mi-am dorit să mor pentru tine ca tu astfel să nu mai mori,

Să trăieşti veşnic în acelaşi oraş printre aceleaşi clădiri

În care nici un nor nu va putea să intre să-ţi dezvelească liniştea

Cu care crezi că totul e bine, cu care te înveleşti şi adormi!

Mi-am dorit să culeg ceea ce nimeni n-a ştiut că ai duce lipsă,

Ceva hârtii aiurite ce spărgeau singurătatea lucrurilor,

O ştearsă lumină zărită din tren, inexplicabilă farsă;

Cu care trupul îmbătrâneşte frumuseţea pleoapelor!

*

Mi-am reproşat că locuiesc în lumea frigului

Ce ne-a îndemnat să ne croim drumuri diverse

Că moartea mea ar însemna un gol făcut cerului

Şi că tu ai continua să dormi liniştea fără să-ţi pese!

spre nimic

Cand am plecat din tara aveam impresia ca sunt nemuritor. Nu am stiut niciodata ca nemurirea e doar un cuvant. Dupa un an si cateva luni, m-am reantors in Romania.. O scurta vacanta pe vechile strazi atat de bine cunoscute. O scurta atingere a memoriei lasate "acasa". Cateva clipe de bine si restul gunoi.

Au crescut alti copaci. Au aparut noi oameni. Pe strada (fireste). Nici un cunoscut. Nici o casa cunoscuta. Nici un copil. Nici un sunet familiar. Nimic.

Cand am ajuns in Romania in april, mi-am dat seama ca nu am nimic, nicaieri. Nici o casa, nici o hartie, nici un copac care sa ma astepte vesnic sa revin, nici un rau, nici o frunza, nici o familie.. Aici nu am nimic. Sunt la fel de strain ca in tara mea. Este Vineri seara, cu ani in urma la aceasta ora eram toti in casa, fericiti. (probabil).

Asadar am plecat spre nimic. As vrea sa inteleg rostul acestei vieti. As vrea o revolutie in Rai, cineva sa-i dea timpului de baut si mortii otrava. As vrea o casa. Fie si de hartie. Cu pomi. Cu iarba. As vrea sa vina si pentru mine cineva.

Si am 25 de ani. Cum au trecut? Asa cum mi reamintesc? Atatea "personaje" intr-un singur eu, atata insuficienta de optimism, atata.. incat uneori nu pot sa nu concep viata ca pe-o suferinta!

si señora

Si señora, am vrut sa-i spun. Si eu am avut un ciobanesc german, nu se numea Rex. Numele lui era Ringo. A fost politist. Cum a ajuns la noi acasa nu imi amintesc. Iarna mergeam cu sania pe dealuri si-l legam pe Ringo..
Ringo era fericit. Noi eram copii! Ne tragea dupa el peste dealuri si prin tufe inzapezite. Uneori se plictisea si maraia nervos. Dar era un caine bun. Apoi a disparut. Ori am plecat eu de acasa pentru totdeauna.. Nu-mi amintesc.
Ringo. Ringo. Ne cobora in vai alergand fericit. Era poate cat mine de inalt.

Si señora, a fost unicul animal pe care l-am avut in viata mea. De aici face exceptie Tomita, motanul care l-am gasit pe strada, in ploaie si care dupa 3 saptamani s-a dovedit a fi pisica! Oricum pe ea nu o deranja. Insa era bolnava si mica. A murit. In iarna. Nu anul acesta. Nu. Nu a mai apucat sa-si deschida cu labutele cadoul.. dar i-am facut un sicriu unde i-am scris ceva (sa-si aduca aminte de mine)!, i-am pus hainele cu ea, totul.

Si señora, inca mai calatoresc in amintiri..

vacuum

Buna seara. Am ajuns si aici. Virtual, agatat de fusta trenului. Nu am nimic de spus. Ma joc cu nisipul si apa din cada. Iata norii. Pamantul. Campurile. Oarasele. Oamenii. Iata. Mii si mii de esarfe boreale pleaca catre case..

Noapte buna. Voi pleca acum. Vacuum, catre cusca!

usa metalica

Cat despre Ea... Chiar acum Ea a plecat acasa la Ea. Pe drum si-a adus aminte de mine, cum noi de aducem aminte uneori de lucruri care trebuie sa le traim si pe care inca nu le-am trait. Imi doresc o femeie. O fotografie. Un ceva albastru. O esarfa. Un blues sa ma adoarma pe strada...

...ai fi putut sa te lasi vazuta. ai fi putut sa-mi spui ceva frumos. ai fi putut sa desenezi prin cuvintele tale ceva despre zambet...

Aici ma simt anonim. Si sunt. Mi-am sters poza. La ce trebuie lumii sa-mi vada fata? Trist! Ecran. Bricheta! Marlboro! Aer. Fum. Zapada. Noroi. Aiurea. Ma-nvart aiurea intre acesti pereti de sticla ai orasului. Ma-nvart si caut o femeie. Dar intotdeauna acea femeie nu este ea.

O astept pe Ea. Ar trebui acum sa intre pe aceasta usa metalica. Sa vina direct la mine si sa-mi spuna: "hai". Si sa ma duc o, Doamne! Ar trebui sa vina Ea. Chiar acum. Sa intre in viata mea fara ca eu sa o poftesc. Ar trebui sa plec... Dar eu astept ca si cand as astepta la o ora exacta sa vina cineva si pentru mine. Dar nu vine nimeni. Ma uit pe fereastra de la usa. Cateva camioane stand la semafor. Si din cand niste oameni grabiti catre casa...
In seara aceasta va venii Ea! Va intra pe usa si voi sti ca trebuie sa plec cu ea...
- Unde?...

A inceput singuratatea din nou. Pe strazi, pe copaci, peste nisip... In curand ochii vor devenii apa. O apa murdara. Neagra. In curand Corpul va fi o furtuna de primavara...

Cearcafuri unse cu ruj, "lacrima lui Ovidiu" sticla, intr-un colt al gradinii, hainele de fluture puse pe scaun si ele?, ei? fluturii om... goi alergandu-mi pe tavan...

Ploua marunt. Ploua cu pudra de lacrimi electrice. Unii oameni au intepenit langa semafoare ca niste copaci batrani. Electric. Buzele ei cu gust de plaja se lasa atinse in fiecare vara la Vama Veche... Si totusi inca ploua in orasul meu. Ploua invizibil. Electric. Pe umeri iti cad volti, iti cad toate energiile acumulate de nori... Buzele ei au gust electric. Te scutura cand le saruti, si-ti spun la nesfarsit:
- Ploua! Ploua marunt..

Ma simt gol oricat as incerca sa-mi demonstrez ca-mi este bine. Da! Ma simt gol..

Iarta-ma. Afara este din ce in ce mai intuneric, mai vacuum. Si nici cuvintele nu-mi mai vin. Si nici Ea nu mai intra pe usa... trebuia sa spun "noapte buna", dar nu stiam cum...

obiect

E calatoria mea. E drumul meu, calea pe care m-am nascut si pe care trebuie sa o duc pana la capat. In final este viata mea (anonima). Ca si cum as fi altcineva, anonima spun.. (asa mi-o doresc eu). Si pana cand nu are sa vina Ea (anonima si ea) viata mea va orbita intre univers si pamant precum o funie de creanga unui copac..

jocul

In jocul de-a viata noastra lupt ca sa nu pierd ultima pereche de carti ramasa..

ea..

Ea, ea a plecat. A trcut atat de aproape de pietrele acestea, locul in care sedeam cu multi ani in urma asteptand ca cineva sa ma imbratiseze.. A trecut. Cu esarfa ei de nea si flori incremenite-n tesatura.

aiurea

Ploua. Ploua cu adevarat. Ploua pe case, ploua.. In fata am litere plasticate din care la noapte am sa desenez furtuna.. si daca nu voi reusii atunci.. Atunci voi inchide ochii, voi lua lacrimile norilor de departe in casa mea si ii voi zugravi pe tavan..

Ploua. Ploua in trupurile de sange si oase, pe noi.. In fata am neant si stele clare. Ploua in aceasta clipa..

- Atat.

Cesare Pavese

Vendrá la muerte y tendrá tus ojos

Vendrá la muerte y tendrá tus ojos
esta muerte que nos acompaña
desde el alba a la noche, insomne,
sorda, como un viejo remordimiento
o un absurdo defecto. Tus ojos
serán una palabra inútil,
un grito callado, un silencio.
Así los ves cada mañana
cuando sola te inclinas
ante el espejo. Oh, amada esperanza,
aquel día sabremos, también,
que eres la vida y eres la nada.
Para todos tiene la muerte una mirada.
Vendrá la muerte y tendrá tus ojos.
Será como dejar un vicio,
como ver en el espejo
asomar un rostro muerto,
como escuchar un labio ya cerrado.
Mudos, descenderemos al abismo.

(Vendrá la muerte y tendrá tus ojos, 1951)