musafira

Stii…Inainte, pe vremuri… ningea cu coaste. Ningea pe dos si pe fata. Era peste tot…un alb uniform, in care pasii desenau oameni din scoarta de copac. (si totul mirosea a ceara). Stii…uneori spun tot. Cu gura inclestata. Cuvitele-pasari, legate la ochi si vantul care indeasa printre zabrelele coliviei nameti.

-Hai sa... Ningea geometric. In cercuri si triunghiuri. Uneori spiralat. Ningea de jos in sus (catre lumea de dincolo).

-Oare acolo sunt oameni? Dimineata plantam bulbi de omat, imbracata gros. Taiam pamantul in anotimpuri (in numele tau). Din scorburi ma urlau lupii si tineam degetele rasfirate, pe culori. Alb peste tot.

-Si-n rai?

(Musafira)