Am lasat intotdeauna peste mine ca umbra sa ma cuprinda. Umbra celor indragostiti, a acelora care intamplator au descoperit ca exist si care pret de cateva ore si-au unit suletul in visare cu mine. Am lasat intotdeauna pe altcineva sa ma mangaie, sa ma ia in brate sa ma acopere in singuratate folosind cuvinte..
Din ce in ce, devin martor al dragostei care se intampla prin noapte si pe care o ghicesti singur. Care sta pana tarziu pe plaja, pe banca.. care o au ei in ochi.. Din ce in ce stiu ceva, ca un cuvant suprem..
- voi incepe sa plec. deja sunt plecat demult. si sufletul asta inca mai crede, inca.. ca o culoare, se plange printre crengi de copaci, nimanui.
No hay comentarios.:
Publicar un comentario